Între 1941 și 1943, în naționala României a jucat un grec sadea, care nu era român de origină elenă. Pe numele lui din acte Kōstas Houmēs, se născuse pe 18.09.1914 la Pireu (Peiraias în grecește).
Ucenicia fotbalistică și-a făcut-o în cartierul marinarilor din marele port elen, la echipa Ethnikos. Cu prilejul Campionatului Balcanic inter-țări din 1935, s-a remarcat în centrul atacului reprezentativei Greciei, contra echipei țării noastre, marcându-ne două goluri.
Avea să joace în total 9 partide și marcheze 7 goluri pentru țara sa. Anul următor, ofertat de cei de la Venus, avea să se transfere la „negrii”, în campionatul României (la scurt timp a mai fost adus un fotbalist elen, Theodor Beffa, de la Aris Salonic).
A produs senzație încă de la primele sale prestații. Avea un joc plin de fantezie, lovea extraordinar mingea, mai ales din vole, și era foarte bun la jocul aerian. A câștigat de 3 ori titlul României (1936/37, 1938/39 și 1939/40).
La un moment dat, în pauzele de iarnă, a jucat și hochei pe gheață, la HC Bragadiru. S-a adaptat perfect la viața din România, unde s-a simțit apreciat, chiar iubit, devenind astfel din Kōstas Houmēs în Constantin „Cuștică” Humis, primind cetățenia.
Acest lucru i-a permis să joace pentru România, pe-atunci nefiind reglementată de FIFA interdicția de a juca la mai mult de o echipă națională. A jucat însă în numai 2 partide, ambele cu Slovacia și totodată amicale (a marcat și un gol), pentru că avea să vină Cel de-al Doilea Război Mondial.
Până în 1946 a jucat pentru Venus, iar după scurte escale la ITA și CFR București, în 1947 s-a transferat la Karres Mediaș, numele de-atunci al chinuitei de astăzi Gaz Metan. Acolo a făcut echipă în atac cu celebrul Ștefan Dobay. A mai jucat apoi la două modeste echipe, UCB și Progresul ICAS. A strâns pe prima noastră scenă 102 jocuri și 80 de goluri.
A lucrat apoi, în diferite perioade, ca antrenor, fără rezultate notabile. În 1965, după ce a renunțat definitiv la fotbal, s-a repatriat în Grecia natală, unde și-a petrecut restul vieții, până când a părăsit această lume, la 20.07.1981.
La sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, în Grecia s-a desfăşurat un război civil (între 1946-1949), ale cărui grave consecinţe aveau să se resimtă mulţi ani. A fost o luptă crâncenă între comunişti şi anticomunişti, soldată cu peste 100.000 de morţi şi alte mii de refugiaţi.
Forţele guvernamentale au fost susţinute de Anglia şi SUA, iar comuniştii greci de noile țări socialiste. Aceste implicări extrne au făcut ca respectivul război să dureze sau chiar să înceapă.
Țările tutelate de Moscova, la propunerea reprezentantului Greciei, au luat hotărârea de a acorda drept de azil copiilor între 3 şi 14 ani, aflaţi în zonele de conflict şi a căror viaţă era în mare pericol. În anii 1948-1949, aproximativ 28.000 de copii, în special din Grecia de Nord, au găsit adăpost şi îngrijire în coloniile de copii create în şapte ţări socialiste, printre care şi România, ţară în care s-au refugiat în jur de 5.600 de copii.
Crucea Roşie Română a creat 12 colonii, cele mai mari fiind la Tulgheş, Sinaia, Oradea etc. Tot în această perioadă au fost aduşi în România circa 1.000 de partizani bolnavi şi răniţi care au beneficiat de îngrijiri medicale deosebite.
Iar ulterior aveau să ajungă în țara noastră aproximativ 12.000 de emigranți din Grecia, fiind împărțiți în toată România. Cei mai mulți dintre aceștia s-au integrat la viața țării, activând în diverse segmente ale societății. Printre ei au fost și fotbaliști. Cele mai notabile nume au fost Hristos Mețcas și Ianis Mazurachis.
Primul a jucat la începuturi la Olimpia Giurgiu, unde a fost remarcat de UTA, unde avea să joace ca inter 10 sezoane consecutive (între 1958-1968, 217 jocuri și 17 goluri în Div.A), până s-a retras. După o întoarcere în Grecia natală, a revenit în România unde a rămas definitiv, trăind și astăzi la Arad. Celălalt a jucat la Clujeana, CFR Cluj și Rapid (15 jocuri și 1 gol în Divizia A), până în 1970, când s-a repatriat în țara natală, unde a avut o importantă carieră ca antrenor.
Ar mai fi de amintit și frații Dimitris și Nikos Karamanlis, care au jucat la începutul anilor 70 la Jiul, primul în 21 partide de Div.A, celălalt doar 2, plecând și ei în țara străbunilor. Și nu în ultimul rând, atacantul Giōrgos Zindros. Născut la Oradea, a jucat la Crișul în copilărie, pentru a se transfera apoi la Universitatea Craiova.
Doar un joc a apărut în Div.A la echipa olteană, pentru că apoi a plecat în Grecia, unde avea să devină un atacant important al primului eșalon elen ai anilor 70-80, jucând pentru Arēs Thessalonikē, Olympiakos Peiraias și Apollōn Kalamaria. A fosr de 2 ori și în echipa națională elenă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER